header

RE-Activ - Reducerea abandonului şcolar printr-un set de activităţi educaţionale adaptate la nevoile specifice ale copiilor

Cursuri de formare

Program formare Educatia incluziva

 

Îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice din județul Argeș în vederea susținerii preșcolarilor și elevilor proveniți din comunități dezavantajate; aparținând grupurilor vulnerabile sau identificați cu cerințe educaționale speciale, prin operațiuni integrate, pentru reducerea abandonului școlar și a riscului de părăsire timpurie a școlii.

Durata curs: 62 h

 

 
 
 
 

Program formare Metode active

 

Formarea, dezvoltarea și consolidarea competențelor cadrelor didactice din învățămâtul preuniversitar în conformitate cu cerinţele educaţionale actuale, precum și creșterea capacității acestora de a utiliza metode activ – participative centrate pe nevoile elevilor, în vederea creșterii competitivității și obținerii de performanțe.

Durata curs: 62 h

 
 
 
 
 
 

Titlul proiectului:

RE-Activ - Reducerea abandonului scolar printr-un set de activitati educationale adaptate la nevoile specifice ale copiilor
ID proiect: POCU/74/6/18/106957

Beneficiar: INSPECTORATUL SCOLAR AL JUDETULUI ARGES

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 - Axa prioritara Educație si competențe

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vizitaţi www.fonduri-ue.ro