header

RE-Activ - Reducerea abandonului şcolar printr-un set de activităţi educaţionale adaptate la nevoile specifice ale copiilor

Parteneri

Inspectoratul Școlar al Județului Argeș

Inspectoratul Școlar al Județului Argeș este serviciu public deconcentrat al Ministerului Educaliei Naționale, subordonat acestuia și acționează pentru realizarea obiectivelor educaționale, având atribuțiile prevăzute în art. 95 din Legea nr.1/2011 și in Regulamentul-cadru de organizare ți funcționare a inspectoratelor școlare aprobat prin OMECTS. nr. 5530/05.10.201 1, modificat si completat prin OMECS nr. 3400/18.03.2015.
Prin activitatea sa managerială, Inspectoratul Școlar al Județului Argeș urmărește realizarea prevederilor Legii educației nationale referitoare la finalitățile învățământului, accesul la toate nivelurile și formele de învățământ ale cetățenilor, fundamentarea judicioasă a rețelei de învățământ, asigurarea condiliilor optime desfășurării procesului instructiv-educativ.
Inspectoratul Școlar al Județului Argeș are in subordine toate unitalile de invdldmdnt preuniversitar (unitatle conexe acestora și unitățile de învățământ pentru activități extrașcolare). Are dreptul să emită decizii, privind activitatea personalului din subordine, precum și instrucțiuni pentru aplicarea unor acte normative.

 

Casa Corpului Didactic Argeș

Casa corpului didactic este unitate conexă a Ministerului Educației Naționale. Casa corpului didactic este centru de resurse şi asistenţă educaţională şi managerială pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare şi este acreditată ca furnizor de formare continuă, conform prevederilor art. 244 alin. (4) din Legea nr. 1/2011.
Misiunea casei corpului didactic este de a promova inovaţia şi reforma în educaţie, de a asigura cadrul pentru dezvoltarea personală şi profesională a personalului din învăţământul preuniversitar, în corelaţie cu standardele profesionale pentru profesiunea didactică, standardele de calitate şi competenţele profesionale, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale în domeniul educaţiei.
Casa corpului didactic are ca obiectiv principal formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar prin programe de formare continuă, activităţi cu caracter ştiinţific, metodic şi cultural, în conformitate cu prevederile art. 244 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 1/2011.

 

Parteneri asociați:
Școala Gimnazială Iosif Catrinescu Dragoslavele,
Școala Gimnazială Nr.1 Valea Mare Pravăț,
Școala Gimnazială Prof. Univ Dr. Ion Stoia Căldăraru,
Școala Gimnazială Petre Badea Negrași,
Școala Gimnazială Davidești,
Școala Gimnazială Liviu Rebreanu Mioveni,
Școala Gimnazială Tudor Mușatescu Pitești,
Școala Gimnazială Tudor Arghezi Pitești

Titlul proiectului:

RE-Activ - Reducerea abandonului scolar printr-un set de activitati educationale adaptate la nevoile specifice ale copiilor
ID proiect: POCU/74/6/18/106957

Beneficiar: INSPECTORATUL SCOLAR AL JUDETULUI ARGES

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 - Axa prioritara Educație si competențe

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vizitaţi www.fonduri-ue.ro